duminică, 29 iunie 2008

Trăim doar să mâncăm şi să ne distrăm?!

Am descoperit că cel mai eficient mod de a avea avantaje materiale în viaţa asta, este să te bagi în politică şi de acolo să te înfrupţi din munca celorlalţi. Dar pentru asta, am descoperit ca îţi trebuie o mare doză de tupeu, aroganţă, animalitate... şi alte  "calităţi" care nu prea fac cinste unei fiinţe umane. Conducătorii din orice loc de pe pământ, în loc să ridice nivelul de pregătire culturală şi spirituală al oamenilor, se zbat să-i pună în grajduri sau să-i pună să se bată. Ce diferenţă este între aceşti aşa zis conducători şi cei care dresează câini pentru luptă?! De aceia cred că sunt şi interzise, numai elita are drept de a organiza lupte, dar între oameni. Educaţia este lamentabilă. Se face educaţie pornind de la nişte lucruri care nu au nici un efect asupra rasei umane. În loc să-l înveţi pe un copil multă comunicare, geografie, economie, o activitate care să-i vină ca o mănuşă, elementele principale care îl fac pe el superior unui animal, scopul lui pe pământ, îl îndoctrinezi cu patriotism, dragoste de ţară şi că el la şcoală trebuie să intre pe uşa din spate, că prin aia din faţă intră profesorii. De la cele mai fragede vârste. inoculam unui copil instinctul de animal de luptă şi de ură pentru ceilalţi. După ce termină studiile, face anticameră la vreo vită care are firmă. Îşi cumpără maşină şi este automat catalogat şi înrolat în turma de vite. Cine este cel care îmi impune mie să fiu vită?! Parlamentul?! De ce idioţii care au făcut regulile de circulaţie, nu au conceput un sistem, în care eu am un anumit tip de permis, care îmi permite să merg cu o anumită viteză şi dacă sunt vită să fiu obligat să merg cu altă viteză?! Ce este aşa greu. ca pe parbrizul maşinii să existe o bulină care să arate ce calităţi de conducător auto ai?! Adică la începător se pune o bulină galbenă, de ce nu s-ar pune o bulina roşie la cei care sunt vite cu permis, ca să mă feresc şi să îl feresc?! Este aşa greu?! Aiurea! Vitele care conduc nu sunt capabili să creeze un astfel de sistem! Creierul lor refuză să înteleagă noul, sau să creeze ceva nou. Nu sunt în stare decât să preia lucruri gândite de alţii. Mai semnalez un cretinism şi o hoţie de un banditism mai mare ca la camătari cu acte. Dacă un om împrumută bani de la o bancă în euro şi plăteşte rata în euro, de ce banca aplică dobandă variabilă?! Se devalorizeaza euro?! Şi dacă da, faţă de cine sau de ce se devalorizează?! Aceşti parlamentari de râs din ţara noastră nu au vazut că este o cretinitatte sau o hoţie?! Cum mă apără pe mine de hoţii cu ştaif, un parlament de aşa calitate?! Cu mult înainte de alegeri, politicienii încep să-şi facă guverne, coaliţii şi ei nici nu au fost aleşi. Să vedem câte vite sunt în România la următoarele alegeri! Ultimele alegeri, indică o cifră dureros de mare!

Niciun comentariu: