Educaţia între drept şi obligaţie

Unul din elementele principale, care au dus la evoluţia umană pe planeta noastră, a fost, este, şi va fi educaţia. Când spunem educaţie, mulţi dintre noi pun bază pe cei şapte ani de acasă, cum se spune popular.

Dar principala educaţie a unui homo sapiens, este educaţia care o obţine prin procesul de învăţământ.

Revenind la partea principală a educaţiei, respectiv învăţământul, se poate observa de-a lungul istoriei cunoscute a umanităţii cum a fost tratat acest aspect principal în societăţile umane.

Învăţământul folosit de către oameni ca un instrument de educare şi formare a tinerei generaţii, a ajuns să fie o armă în plus pentru dominarea celorlalţi. Pe măsură ce omenirea a evoluat, capii conducători nu au mai putut controla fenomenul învăţământului, mai ales că procesul de învăţământ putea aduce bani celor care îl practicau.

Numai revoluţia industrială pornită la sfârşitul secolului XVII a făcut ca învăţământul să fie introdus de unele ţări, ca politică de stat. Învăţământul s-a autoimpus în societatea umană datorită industrializării omenirii, iar era industrială cu maşinăriile ei, presupunea oameni care să ştie să citească de exemplu instrucţiunile de folosire ale unui utilaj, sau de a învăţa o meserie, când nu s-a mai putut folosi ierarhia, ucenic, calfă, meşter. Şi dacă baza de cunoştinţe predate în procesul de învăţământ s-a mărit şi s-a diversificat generaţie de generaţie, s-a ajuns în ultima sută de ani ca învăţământul să ajungă aş putea spune, la punctul zero, când noile tehnologii au nevoie de oameni roboţi şi mai puţin de oameni care să decidă singuri asupra unui proces.

Există în toate domeniile norme, reguli, indiferent că eşti vânzător, manager sau inginer. Toate meseriile au deja reguli fixe pe care omul angajat pe funcţia respectivă, trebuie să le respecte întocmai altfel îşi pierde slujba. S-a ajuns la situaţia hilară că dacă o fiinţă umană are cunoştinţe de scris şi citit, poate ocupa orice post sau funcţie, pentru că există deja instrucţiuni şi norme pentru orice activitate.

Creativitatea şi inteligenţa nu mai au valoare în epoca modernă ba dimpotrivă sunt considerate subversive şi periculoase pentru diriguitorii cetăţii.

Se poate constata că în afară de politicieni care pot face ce vor ei, în orice meserie sau activitate există reguli stabilite.

Cine mai urmăreşte filme, poate observa cu uşurinţă că până prin anii 80 se propaga ideea că este important să poţi lua tu decizii în diferite situaţii.

În filmele din ultimii ani se poate observa uşor că personajul cu „idei” a dispărut, sau este folosit pe post de „aşa nu” şi se scoate în evidenţă personajul care respectă ordinele, procedurile etc.

Culmea este că nimeni dintre noi nu luăm în seama aceste lucruri, care sunt manipulatoare la urma urmei. Ca exemplu aş spune asta. Fac facultatea de arhitectură, unde învăţ de îmi sar capacele totul despre clădiri, rezistenţe, materiale, deci practic cunoştinţele acumulate îmi permit să proiectez o clădire, dar când sunt angajat la o firmă de arhitectură există regulamente care îmi sunt impuse de firmă la proiectarea unei clădiri.

Ar putea spune cineva că tehnologia evoluează pe zi ce trece şi apar lucruri noi. Poate să identifice cineva persoana care se ocupă într-o societate comercială cu aducerea la cunoştinţă a noutăţilor în domeniu în care activezi? Nu cred. Pentru că fiecare trebuie să se ţină la curent cu noile tehnologii ce au legătură cu activitatea sa. Singurele training-uri se mai fac prin instituţii financiare, când se predau noi metode de a fura mai subversiv banii obtinuti prin muncă de către oameni.

Înţeleg ca pe un vânzător să nu îl intereseze noile metode de vânzare, dar tu ca inginer trebuie să fi la curent în permanenţă cu noutăţile ştiinţifice din domeniul tău.

Procesul de învăţământ a trecut prin mai multe etape de-a lungul istoriei sale de la apariţia sa şi până în zilele noastre.

Aş vrea să fac referire aici în special despre caracteristicile învăţământului în ultima sută de ani, în epoca aşa zis modernă.

Dacă la începuturile sale învăţământul s-a axat pe implementarea cunoştinţelor umane copiilor şi tinerilor, pregătindu-i pentru societate, intruziunea economicului şi a politicului în procesul de învăţământ, a dus la scăderea calităţii acestuia pentru majoritatea elevilor, şi folosirea procesului de învăţământ mai mult pentru implementarea cu voie sau fără voie, a principiilor sistemului social în care subzistă. Societatea de consum.

Se poate împărţi învăţământul ultimei sute de ani, în patru mari perioade distincte.

Perioada acumulării de cunoştinţe de către tineret până prin anii 1925.

Perioada de învăţământ modelată după ideile sistemului politic fie că a fost democat, fascist, sau comunist, până prin anii 80.

Perioada de învăţământ de după anii 1980, care a pus accentul pe formarea oamenilor pentru sistemul socio-economic în care trăim la ora actuală, respectiv societatea de consum.

Înţelege oricine că pepiniera noastră ca oameni cu acest gen de gândire, este învăţământul concurenţial din zilele noastre.

Vreau să supun atenţiei o idee, despre un nou concept de educaţie.

Este bine să ne imaginăm, fiecare dintre noi, următoarea situaţie efectivă. Pentru a putea să faci o analiză, nu este nevoie de studii aprofundate sau de cunoştinţe de specialitate. Vă rog să prezentaţi ceea ce veţi citi în continuare şi prietenilor dumneavoastră sau altor persoane, indiferent de pregătirea şi starea lor socială.

Vă rog să vă închipuiţi în societatea în care trăiţi acum, respectiv anul 2016, un nou sistem de învăţământ.Un sistem complet diferit. Nu diferit prin modul de a implementa educaţia copiilor şi tinerei generaţii. Ba dimpotrivă, sistemul pe care vi-l voi prezenta acum, sistemul educaţional, se va axa chiar şi mai mult pe o predare a cât mai multor cunoştinţe, care să pregătească viitorii oameni pentru umanitate, pentru planeta pe care locuim cu toţi.

Vreau să vă gândiţi acum la un sistem de învăţământ fără catalog, fără calificative, fără note, fără examene, fără masterate.

Ce ar însemna această...nebunie la prima vedere ?!

Şi acum am să vă dau punctul de plecare în analiza celor spuse de mine acum. Se vorbeşte din ce în ce mai des pe diferite canale de informaţie, despre o schimbare de mentalitate a oamenilor.Am o nelămurire. Cum poţi convinge un om, educat de acest sistem de învăţământ, unde se pune accentul primordial pe „competiţie” începând cu grădiniţa, pe obţinerea unui rezulatat mai bun ca celălalt, că este nevoie de o altă societate sau alt sistem de trai ?!

Este o vorbă de pomină care spune că vom vedea luminiţa de la capătul tunelului cât de curând. Asta vreau să subliniez cu tărie, că nimeni dintre noi nu vom putea vedea, această „luminiţă”, pentru că nu am construit încă „tunelul” !

Un pas important ar fi, încercarea de a implementa acest nou tip de învăţământ, fără calificative, fără note şi fără examene.

Să descriu puţin acest nou sistem de învăţământ.

Clasele I-IV. Copiii merg la şcoală, unde educatorii trebuie să le predea cât mai multă informaţie. Copiii vor asimila prin poveşti şi excursii în natură, cunoştinţe despre lumea în care trăim, despre natura înconjurătoare şi vor învăţa să scrie şi să citească. Vor învăţa totodată şi operaţiile simple ale matematicii, să deseneze, să cânte, să danseze, să îngrijească animale, despre plante, o limbă străină şi tot ceea ce este uşor de asimilat de către un copil. Cărţile şi caietele pot exista în continuare. În clasele V-VIII se vor acumula cunoştinţe pe lângă cele învăţate în clasele primare, în domeniul ştiinţelor exacte ca fizica, chimia, matematica, biologia, anatomia, literatură, geografie, geologie, etc. Rolul şcolii va fi doar de a învăţa copii şi tineretul, despre cunoştinţele umanităţii şi să-i pregătească pentru a putea face faţă la viaţa de zi cu zi pe această planetă. Fiecare materie va fi predată de către un profesor de specialitate în sala lui fixă şi copiii vor fi cei ce vor asista dacă doresc la cursurile profesorului la materia respectivă.

La liceu nu va exista examen de admitere. Singurul criteriu de a urma cursurile la liceu, va fi dorinţa fiecăruia de a se instrui mai departe. Liceanul va urma cursurile zilnice, cu o programă complet diferită de aceasta de acum. Se va lăsa o mare libertate profesorilor, care pot avea metode proprii de predat. Tinerii pot urmări la liceu ce curs este mai apropiat de sufletul lor şi se simt atraşi de acesta. Vor fi copii care iubesc matematica, alţii literatura, alţii chimia, alţii fizica, etc. Deci aceştia vor fi prezenţi mai mult la orele care se predă aceste materii. Nu vor exista nici la liceu săli de clasă. Vor exista doar săli de studiu şi de predare a cunoştinţelor la o materie, acea sală se va folosi doar pentru o materie. Copiii pot urmări cursuri indiferent de nivelul lui, adică dacă un elev de 16 ani, este superdotat şi înţelege matematica de clasa a XII să spunem, nu îl opreşte nimeni să asiste la acele cursuri. Acesta poate va deveni un mare matematician. Asta este valabil pentru orice materie.Profesorii vor avea în perioada de vară, training-uri, pentru a cunoaşte noi metode de predare sau pentru a schimba diferitele metode de predare individuală între ei.În timpul liceului, pot exista copii care din varii motive, pot întrerupe şcoala, pentru că asta doresc ei sau părinţii lor. De exemplu părinţii se mută în altă locaţie, sau părinţii angrenează copiii la o activitate utilă oamenilor şi nu le mai sunt necesare studii aprofundate, poate doar generale, pe care le poate acumula şi în familie sau prin studiu individual şi care îi sunt necesare activităţii sale.

Dispare „stresul” şcolii, din mentalitatea părinţilor şi copiilor. Şcoala va fi receptată ca ceva util, ceva ce îţi prinde bine în viaţă, este locul care te învaţă şi înveţi să devii OM, nu cum este receptată acum, ca o corvoadă pentru copii şi o pagubă financiară pentru părinţi.Aţi întâlnit foarte mulţi oameni-părinţi care au ca subiect de discuţie, şcoala şi copiii pe care îi au la şcoală.

După terminarea liceului, persoanele care doresc să aprofundeze studiile, să aibă o activitate în societatea umană, conform cu capacitatea lor de inteligenţă, pot urma cursuri la facultate, la acea facultate la care au înclinaţii şi le place. Ar exista persoane care ar putea la prima vedere să spună, cum vom pregăti medicii ?! Am o întrebare pentru acest gen de oameni. Să-mi exemplifice concret cu un exemplu de un absolvent de medicină, care a avut numai note de zece şi este cel mai bun medic în domeniul său.

Bineînţeles că nu există aşa ceva. Numai prin acest sistem de învăţământ sunt convins că cel ce alege calea medicinei, va face medicina din talent şi din pasiune, nu pentru că se câştigă bine.

Pentru a putea implementa un astfel de sistem de învăţământ, trebuie în primul rând să nu mai existe învăţământ particular. Poate fi particular, dacă este făcut pe bază de voluntariat. De exemplu un inginer constructor, poate face acasă la el cursuri pentru cei interesaţi să se specializeze ca inginer constructor. Acest exemplu poate fi generalizat la orice specialitate, mai puţin poate la medicină. Dar pot exista medici care profesează, ce pot face cursuri gratuite la facultate, pentru a împărtăşi din experienţa lor.

Acest sistem de învăţământ, fiind implementat, scoate din mentalitatea copilului care creşte mare, idee competiţiei. Adică a luptei pentru supremaţie în detrimentul celorlalţi copii, aceasta fiind practic, un fel de pregătire pentru a putea fi util oamenilor, rasei tale de homo sapiens.

Nu va mai exista după apariţia primei generaţii de tineri absolvenţi ai acestui învăţământ, un singur scop în viaţă, respectiv „bătăia” cu semenii lui pentru posturi cât mai bine plătite, în esenţă bătălia pentru zeul BAN!

Vă rog să încercaţi să vă închipuiţi, cei care studiaţi acum, care aveţi copii, sau care veţi avea copii, cum ar funcţiona o astfel de societate cu un astfel de sistem de învăţământ. Şi ce impact ar avea asupra viitoarei generaţii care va fi educată cu acest sistem de învăţământ. Lipsa notelor şi a examenelor din sistemul de învăţământ, ar fi primul pas spre o nouă societate. O societate complet nouă.

Oamenii educaţi în acest sistem de învăţământ, pot fi cu adevărat punctul de plecare, a unei noi societăţi umane, a unei societăţi cu o altă mentalitate. Educarea de mic copil a fiinţei umane, cu lipsa competiţiei, la care este supus de la grădiniţă, va crea pentru noua societate oameni care vor trăi pentru ei şi pentru umanitate. Puţin câte puţin, ţările vor putea trece în mod etapizat, datorită locuitorilor ei, educaţi fără spirit concurenţial în viaţă, la un alt concept planetar.

Cred că doar atunci se va putea vorbi de o schimbare în gândirea individului planetar. Nu voi mai arunca gunoaie pe jos, deoarece ştiu că nu mai face bani mulţi, mafia gunoaielor din orice ţară.

Am uitat să punctez un aspect. Cum s-ar putea angaja o persoană absolventă a acestui tip de învăţământ fără examene, la un loc de muncă.

Păi foarte simplu. După absolvirea unui an de curs, poţi primi un document, o diplomă, care poate atesta că ai urmat cursurile într-un domeniu, neexistând o diferenţiere între absolvenţi. Viaţa va arăta cine este mai în drept să ocupe acel post sau cine nu. Se poate înţelege cum un absolvent de facultate, acum în zilele noastre este angajat pe post de vânzător ?! Sau o absolventă de facultate este acum manechin de modă ?! Poate activitatea pe care o au după facultate, reprezintă de fapt potenţialul lor real şi au făcut facultate din diferite motive, sau că e la modă.

Că e de bon ton să ai facultate, că poate aşa au vrut mama şi tata ca să fie şi ei mândri, sau că ai văzut că nu găseşti loc de muncă pentru a avea bani decât cu facultate. Învăţământul fără calificative şi examene, va pune fiecare individ în societate, la locul potrivit inteligenţei lui.Este foarte important ca fiecare om să analizeze obiectiv, cam cum ar arăta un astfel de învăţământ. Dar să se facă o analiză obiectivă cu argumente concrete. Nu de genul, că firma cutare nu te angajează dacă nu ai diploma aceia! Pentru că asta înseamnă să judeci simplist, să rămâi ancorat în actualitatea competiţiei şi a banului, în societatea unde nişte indivizi conduc lumea cum vor ei, şi cică noi nu suntem sclavi pentru faptul că noi îi alegem prin vot liber exprimat, drept stăpânii noştri.

De aceia este imperios necesar ca acest sistem de învăţământ să fie impus la nivel de stat, într-o ţară întreagă. Bineînţeles că vor urma remarci de genul: Dar nu vor EI! Ei, fiind politicienii sau stăpânii pe care tu ţi i-ai ales pe post de stăpâni.

Societatea civilă, cetăţenii, îşi pot pune în fruntea ei prin reprezentare directă, politicienii ce vor susţine această nouă lege a învăţământului.

Restul va veni de la sine, cu nişte oameni noi, educaţi în alt mod.

Prima generaţie de oameni educaţi de acest nou sistem, vor putea gândi efectiv la implementarea unei noi societăţi umane pe planeta Pământ.

Pentru cei 80% de proşti, atestaţi de ultimele cercetări din România, care nu au înţeles nimic şi pot doar să scoată pe gură ceva de genul, asta este anarhie, nu este civilizaţie, sau alte băşini din creierul lor mic le pot cita asta:

“Anarhia, înseamna eliberarea minţii umane de sub dominaţia religiei, eliberarea corpului uman de sub dominaţia proprietăţii, eliberarea de cătuşele şi constrângerile guvernului. Înseamnă ordine socială, bazată pe adunarea liberă, a indivizilor…

O comunitate, se află la limita inferioară pe scala respectului, dacă unii oamenii, au un comportament rudimentar faţă de ceilalţi, pentru că ei îşi închipuie, că bogăţia şi poziţia lor în societate, le conferă acest drept.”

Împărtăşirea respectului, înseamnă că fiecare îi respectă pe toţi ceilalţi, nu pentru averea, religia sau etnia lor, ci pentru că fiecare fiinţă umană îşi aduce propria contribuţie la comunitate.”

Doru Dascalu

SCOALA ASA CUM ESTE EA ?!!!!!

Statul, socialismul şi războiul

Apariţia şi dezvoltarea statului a coincis cu dezvoltarea unei doctrine politice şi economice care să descrie şi să încerce să legitimeze intervenţia sa în viaţa noastră. Intervenţia statului în economie se bazează pe un procedeu simplu: cu arma la tâmpla noastră statul bagă mâna uşor în buzunare şi extrage de acolo o sumă de bani lăsându-ne mai săraci decât eram înainte. Ne minte apoi că acei bani îi va folosi pentru a ne proteja de alţi ticăloşi care vor să ne pună pistolul la tâmplă pentru a ne lua banii (alţii decât statul dar care nu sunt cu nimic mai virtuoşi decât el procedând într-un mod absolut identic pentru a pune mâna pe averea noastră). În realitate nu poate să facă acest lucru şi nici nu îl interesează prea tare soarta noastră.

ADEVĂR ŞTIINŢIFIC ŞI ARTISTIC

REALITATEA ŞI FICŢIUNEA FINANCIARĂ
Cursul monetar din odiosul timp comunist avea acest mare defect că era fictiv, dictat, nu corespundea mişcării libere a pieţii, singura care asigura valoarea. E adevărat că pe atunci preţurile stăteau cât de cât înţepenite, salariile nu depăşeau anumite limite (totdeauna mai mici decât visau oamenii!), tezaurizarea excesivă nu era la îndemana; însă nici crize de somaj nu prea erau, nici în stradă nu te scoteau pentru neplată, pensionarul rezemat pe trei-patru salariaţi activi nu-şi temea pensia, iar omul mediu care muncea răzbea cu chiu cu vai la un apartament ieftin, cu mult zbucium şi aşteptare la o maşină ieftină, era tratat medical gratis, copiii lui învăţau fără cheltuieli, lăcomia justiţiei era ţinută în frâu, ca şi a notarului sau a farmacistului, călătoria costa puţin, hotelul puţin, iar cura balneo-terapeutică se apropia de gratuitate. Dar toate acestea nu aveau prea mult preţ în ochii economiştilor din şcoala lui Adam Smith şi succesorii, ca şi la marea presa straină, apuseană, căci valoarea monedei era fictiva, iar cursul, dirijat dictatorial. Eram, cu traiul nostru oarecum decent, nu lipsit de bucurii şi conforturi, de înaintări şi încântări prosteşti, în plină ficţiune. Ne tihnea oarecum în fals!

CUM VA PLACE !

Educaţia între drept şi obligaţie

Unul din elementele principale, care au dus la evoluţia umană pe planeta noastră, a fost, este şi va fi educaţia. Când spunem educaţie, mulţi dintre noi, pun bază pe cei şapte ani de acasă, cum se spune în popor.
Dar principala educaţie a unui homo sapiens, este educaţia care o obţine prin procesul de învăţământ.
Revenind la partea principală a educaţiei, respectiv învăţământul, se poate observa de-a lungul istoriei cunoscute a umanităţii, cum a fost tratată această ramură principală de dezvoltare a societăţii umane.
Învăţământul actual folosit de către oameni ca un instrument de educare şi formare a tinerei generaţii, a ajuns să fie o armă în plus pentru dominarea celorlalţi. Pe măsură ce omenirea a evoluat, capii conducători nu au mai putut controla fenomenul învăţământului, mai ales că procesul de învăţământ putea aduce bani, celor care îl practicau.

BURICUL PĂMÂNTULUI

Încă din copilărie, asta se întâmpla prin anii '60, am auzit o expresie, pe care pentru prima dată nu i-am realizat realismul sau irealismul ei. Expresia a fost : „Da ce mă, te crezi buricul Pământului”. Fiind atent la lucrurile din jur, am observat că erau unii care încercau să fie mai „cu moţ” decât ceilalţi. Din fericire comunismul a uniformizat societatea, toţi oamenii fiind egali, nu-i aşa, şi această expresie a căzut în invalabilitate.(sic)

PARADOXUL ROMÂNESC…ŞI NU NUMAI

Un paradox al politicii româneşti, a discuţiilor de orice fel purtate în România de către guvernanţi, analişti politici, analişti economici, este că poporul cu oamenii săi nu există sub nici o formă în discursurile lor. Nu există pur şi simplu.
Se vorbeşte despre produs intern brut, salarii la bugetari, împrumuturi la FMI, programe de dezvoltare a ţării, a statului etc. Dar în toate aceste discursuri sau discuţii, lipseşte cel mai important element al unei societăţi umane.
Lipseşte fiinţa vie, românul locuitor al ţării. Acesta nu există. Se vorbeşte despre venituri bugetare, despre taxe şi impozite, dar toate discuţiile se pot purta la fel de bine şi cu o ţară goală, fără locuitori. La televizor există doar ţara numită Bucureşti.

ISTORIA MONDIALĂ, DOCUMENTARE

POVESTEA ROMÂNIEI

Am să vă povestesc dragii moşului, de ce este România aşa cum este şi de ce sunt oamenii aşa cum sunt. Era odată ca niciodată o ţară cu un popor harnic şi muncitor aşa cum multe erau pe Pământ. S-a întâmplat ca să pornească un mare război mondial, unde poporul român nu s-a regăsit în tabăra învingătorilor, dar unul din învingători l-a luat sub aripa sa, mai cu voie, mai fără voie. Învingătorul sub aripa căreia a ajuns poporul român s-a nimerit să fie unul cu un alt regim social, aşa că prima grijă a învingătorului a fost să impună regimul social al său, respectiv comunismul. Nu era aşa uşor să implementezi un regim de altă factură la un popor care trăia fericit în capitalism. Capii conducători din România dădeau linia de conduită şi conduceau ţara după metode capitaliste, iar acest lucru făcea ca munca agitatorilor de partid comunist să nu dea rezultate palpabile. Văzând aceasta, comuniştii, au arestat toată elita conducătoare a României.

IGNORANŢA ŞI NEPĂSAREA, ÎŢI ADUCE... ALINAREA !

Dacă în momentele de respiro ale vieţii astea trepidante, în momentele de respiro, pe care sigur le are orice om, dacă poţi să stai şi să te gândeşti aşa în general la viaţă, descoperi că de fapt, majoritatea românilor nu se gândesc la nimic. Tot acest nimic, reprezintă pentru majoritatea românilor, crearea ideilor de supravieţuire, sau idei pentru îndeplinirea unei plăceri.

JUSTIŢIA E OARBĂ, MUTĂ ŞI SURDĂ !

-De cine îţi este frică ?!?!?
Pune aceasta întrebare unui român, indiferent din ce categorie socio-economico-culturală ar face parte, dar răspunsul să îl aleagă din mai multe variante :

POVESTEA FAMILIEI ROMANESCU

Exista odată pe Pământ, o casă mare în care locuia o familie compusă din zece persoane. Erau d-nul şi d-na Romanescu senior, d-nul şi d-na Popescu senior, d-nul şi d-na Romanescu junior împreună cu cei patru copii ai lor, Ghiţă. Sevastiţa, Bibiloi şi Georgel mezinul familiei. Toţi trăiau în bunăstare şi fericire, convieţuind după regulile învăţate din străbuni, nescrise, ale traiului familial. Asta până într-o zi când d-nul Romanescu junior a citit el nişte cărţi, a făcut nişte vizite în alte familii şi într-o bună zi a convocat un consiliu de familie. A luat cuvântul d-nul Romanescu junior, tăind cu un ferm „taci din gură” gestul de a începe şedinţa al d-lui Romanescu senior.

POLITICA, CA OS DE ROS !

Oamenii politici din România, fiind oameni din popor şi cunoscând multe din obiceiurile populare, ajunşi fiind la un alt nivel social, te-ai aştepta din partea lor la ceva deosebit. Dimpotrivă, rămân ancoraţi în realitatea românească. Au rămas tributari concepţiei, expusă de un lider rrom la un congres ţigănesc(sic), care a spus : "Aşa nu mai merge, ori mărim ciolanul, ori micşorăm haita!"

TOTUL ESTE...PERFECT ?!?!?!

Românii au multe vorbe de duh, poveţe, sfaturi şi proverbe. Unul din acestea, transformat de mediul popular, sună cam aşa : „Teoria, ca teoria, dar practica ne omoară!”
Am citit acel material, şi îmi menţin convingerea că la ora actuală, genul acesta de abordare a vieţii şi a problemelor este cam în afara mileniului III.

„DUELUL” POLITICIENILOR ROMÂNI ?!?!?!

Orice om matur şi nu numai, a aflat pe parcursul vieţii, noţiunea cuvântului „duel”. Dacă te uiţi în DEX, afli că duelul este o confruntare între două persoane, în prezenţa a unor martori stabiliţi dinainte. Sau figurativ, o confruntare verbală între două persoane sau publicaţii. Comportamentul politicienilor români, îl putem încadra cred că la o ceartă de mahala. Că numai în mahala se pot înfrunta prin cuvinte, două persoane, dar nestabilind nici un martor, nu se cheamă duel, au doar martori ca spectatori, alţi mahalagii, care asimilează cearta ca pe un spectacol.

NU TRAGEŢI ÎN PIANIST !

Dacă acum două sute de ani, acest înscris se găsea afişat în faimoasele „Saloon”-uri din vestul sălbatic al Statelor Unite, avea un rol bine determinat şi fiecare înţelegea asta. Patronul de local avea interesul să nu moară angajatul, căci atmosfera din local devenea ternă. Clienţii la rândul lor, respectau îndemnul, deoarece pianistul le crea atmosfera plăcută la un pahar de băutură.

Puterea de a fi om …de a fi suflet !

Umblând şi eu prin bloggosferă (ca orice computerist amator,(sic) care se respectă, având şi blog public, mai intru şi eu şi văd una, alta, mai învăţ ceva, că omul învaţă toată viaţa, indiferent de vârstă sau pregătire, şi am văzut şi eu cam ce au apreciat oamenii pe blog-uri.

ARUNCAREA MOTANULUI !!

S-a scris si s-a vorbit mult despre urmările sistemului comunist în România, după cei cinzeci de ani petrecuţi în regimul socialisto-comunisto-securist. Fiecare prezentator postdecembrist, al comunismului, a pedalat pe subiectul care îl interesa, sau pe un subiect care avea impact asupra majorităţii, arătând ororile închisorilor comuniste, întâmplările celor condamnaţi la canal şi alte orori, executate de organele de opresiune ale sistemului comunist.

ROMÂNIA POLITICĂ - fără ECONOMIE

Aceasta este România reală, în mintea românului de rând. Pentru că românii nu au aflat că politica este legată de economie. Aceste două concepte, se leagă în conştinţa românului de rând, doar când vede că se fură din economie cu ajurorul politicii.
Românii pot fi împărţiţi în trei categorii :

Trăim doar să mâncăm şi să ne distrăm?!

Am descoperit că cel mai eficient mod de a avea avantaje materiale în viaţa asta, este să te bagi în politică şi de acolo să te înfrupţi din munca celorlalţi. Dar pentru asta, am descoperit ca îţi trebuie o mare doză de tupeu, aroganţă, animalitate... şi alte  "calităţi" care nu prea fac cinste unei fiinţe umane. Conducătorii din orice loc de pe pământ, în loc să ridice nivelul de pregătire culturală şi spirituală al oamenilor, se zbat să-i pună în grajduri sau să-i pună să se bată. Ce diferenţă este între aceşti aşa zis conducători şi cei care dresează câini pentru luptă?! De aceia cred că sunt şi interzise, numai elita are drept de a organiza lupte, dar între oameni. Educaţia este lamentabilă. Se face educaţie pornind de la nişte lucruri care nu au nici un efect asupra rasei umane. În loc să-l înveţi pe un copil multă comunicare, geografie, economie, o activitate care să-i vină ca o mănuşă, elementele principale care îl fac pe el superior unui animal, scopul lui pe pământ, îl îndoctrinezi cu patriotism, dragoste de ţară şi că el la şcoală trebuie să intre pe uşa din spate, că prin aia din faţă intră profesorii. De la cele mai fragede vârste. inoculam unui copil instinctul de animal de luptă şi de ură pentru ceilalţi. După ce termină studiile, face anticameră la vreo vită care are firmă. Îşi cumpără maşină şi este automat catalogat şi înrolat în turma de vite. Cine este cel care îmi impune mie să fiu vită?! Parlamentul?! De ce idioţii care au făcut regulile de circulaţie, nu au conceput un sistem, în care eu am un anumit tip de permis, care îmi permite să merg cu o anumită viteză şi dacă sunt vită să fiu obligat să merg cu altă viteză?! Ce este aşa greu. ca pe parbrizul maşinii să existe o bulină care să arate ce calităţi de conducător auto ai?! Adică la începător se pune o bulină galbenă, de ce nu s-ar pune o bulina roşie la cei care sunt vite cu permis, ca să mă feresc şi să îl feresc?! Este aşa greu?! Aiurea! Vitele care conduc nu sunt capabili să creeze un astfel de sistem! Creierul lor refuză să înteleagă noul, sau să creeze ceva nou. Nu sunt în stare decât să preia lucruri gândite de alţii. Mai semnalez un cretinism şi o hoţie de un banditism mai mare ca la camătari cu acte. Dacă un om împrumută bani de la o bancă în euro şi plăteşte rata în euro, de ce banca aplică dobandă variabilă?! Se devalorizeaza euro?! Şi dacă da, faţă de cine sau de ce se devalorizează?! Aceşti parlamentari de râs din ţara noastră nu au vazut că este o cretinitatte sau o hoţie?! Cum mă apără pe mine de hoţii cu ştaif, un parlament de aşa calitate?! Cu mult înainte de alegeri, politicienii încep să-şi facă guverne, coaliţii şi ei nici nu au fost aleşi. Să vedem câte vite sunt în România la următoarele alegeri! Ultimele alegeri, indică o cifră dureros de mare!